Patru turiști, dintr-un grup de 20 de persoane, din județul Galați, au ajuns, în a doua zi de Crăciun, la spital, după ce au mâncat la o pensiune din Marginea.
Aceștia erau cazați la o pensiune din Moldovița, dar au pornit într-un tur al mănăstirilor din județ și s-au oprit să mănânce la Marginea, la Mago Ceram.
Imediat după ce au mâncat, patru dintre turiști au început să se simtă rău, aveau grețuri, dureri de burtă și au mers la spital, unde medicii i-au diagnosticat cu toxiinfecție alimentară. Acestora li s-au pus perfuzii, iar după câteva ore au fost externați.
Directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Cătălina Zorescu, a declarat că cei patru turiști au avut mâncare diversificată, nu au mâncat același fel de preparat.
„O echipă a DSP s-a deplasat la pensiunea din Marginea pentru analiza epidemiologică și prelevare de probe. Deocamdată nu s-a găsit un element comun, se prelevează probe, se fac analize și se va stabili de la ce s-au îmbolnăvit”, a declarat directorul adjunct al DSP.