Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Cum petrec Crăciunul și Revelionul parlamentarii suceveni

ioan balanParlamentarii suceveni preferă să sărbătorească Crăciunul și Revelionul în sânul familiei. Chiar dacă şi-ar permite să se răsfeţe, deputaţii și senatorii au ales, atât cei de la PSD, PNL, cât și cei de la ALDE, varianta petrecerii sărbătorilor de iarnă în familie, cel puţin la nivel declarativ. Astfel, deputatul PNL, Ioan Bălan, a declarat că va fi alături de cei dragi în familie.

like-facebook„Este deja o tradiție să fiu în familie și alături de prieteni. Începem un nou an cât de curând și un nou mandat. Fiecare dintre noi avem așteptări cât mai mari. Dar unde este mai frumos dacă nu în familie și alături de cei dragi?”, a spus parlamentarul liberal.

catalin-nechiforDeputatul PSD, Cătălin Ioan Nechifor, a precizat că va fi în Suceava de Crăciun şi de Revelion. El a afirmat că va rămâne acasă, alături de familie.

De sărbători o să fiu acasă, în Suceava, cu familia. A fost un an plin cu de toate aș putea spune dar care spre final a fost unul așa cum mă așteptam…Consider că cele mai calde sărbători sunt alături de familie. Este o tradiţie ca de sărbători să ne întâlnim cu toţii”, a declarat Cătălin Nechifor.

Deputatul ALDE, Alexandru Băișanu, va fi în familie. El a spus că în prima de zi de Crăciun va merge să aprindă o lumânare la mormântul tatălui său și apoi în familie.

Sunt alături de soție,cei doi copii și mama mea. Suntem în doliu și preferăm să avem sărbători liniștite. În ce privește ce dorință aveam la Moș Crăciun pot să vă spun că aceasta mi s-a împlinit”,  a subliniat Băișanu.alexandru-baisanu-suceava-suceavanews-4

Și senatorul ALDE, Ilie Niță, va petrece sărbătorile de iarnă în familie.

A fost un an aș putea spune zbuciumat dar dacă este credință și răbdare, totul este spre bine. Nu îmi doresc decât sănătate și să pot să mă bucur alături de familie și cei dragi de aceste sărbători”, a precizat Niță.

Senatorul PSD, Virginel Iordache, a declarat că își va petrece sărbătorile de iarnă acasă alături de cei care îi iubește inclusiv alături de fiul, nora și nepoțica, Maria Sofia.

virginel-iordacheVoi fi acasă de sărbători dar voi ajunge în vizită și la fiul și nora mea care de curând m-au făcut bunic. Am o nepoțică, Maria Sofia, care este sufletul meu. Îmi doresc sănătate și doresc tuturor sucevenilor sănătate, un trai mai bun și trebuie să le arătăm că nu am avut promisiuni doar în campanie ci ceea ce am spus să se transpună în practică, vrem să reînviem speranța lor înspre mai bine”,  a spus parlamentarul social democrat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*