Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Minor la volan, urmărit de poliție

urmarireO patrulă din cadrul Poliției Bălcăuți, aflată în patrulare pe DC 38, din comuna Grănicești, a efectuat, miercuri, semnal regulamentar de oprire unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, prin folosirea semnalelor luminoase și acustice, însă, conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distantă de circa 4 km, unde, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit.

În urma activităților specifice desfășurate de polițiști, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un minor de 17 ani, din municipiul Suceava.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar numărul de înmatriculare provizoriul al autoturismului mamei sale, este expirat din 07.09.2016.

Minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul poliției.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*