Consilierii locali din municipiul Rădăuți au fost colindați, marți, la ședința de Consiliu Local, de zeci de copii.
Este vorba despre elevi de la Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc”, coordonați de profesorul Marcel Colibaba, care erau îmbrăcați în costume populare, dar și 90 de copii de la Grădinița „Micul Prinț”.
Pentru că au vestit Nașterea Domnului, micuții au fost răsplătiți cu dulciuri din partea Primăriei Rădăuți, iar câțiva dintre consilierii locali le-au oferit și bani.