Două femei din județul Botoșani au fost rănite într-un accident de circulație care a avut loc, duminică, pe DN29, în afara localității sucevene Dumbrăveni.
Un bărbat de 31 de ani, din județul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 57 de ani, din județul Botoşani.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 55 de ani, din județul Botoșani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 57 de ani și a unei femei de 35 de ani, din același județ, pasageră în celălalt autoturism.
Niciunul dintre șoferi nu era băut.