Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit, miercuri seară, cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o stână, pregătită pentru iarnă, situată pe raza municipiului Rădăuţi.
La sosirea echipajelor, ardeau în flăcări un saivan şi două colibe, construcţii din lemn, cu învelitoare din tablă, existând pericolul de propagare la o remorcă izotermă tip dormitor.
Au ars saivanul pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi, cele două colibe pe o suprafaţă totală de 50 de metri pătraţi şi obiecte de mobilier.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat remorca izotermă tip dormitor.