O firmă din Capitală a câștigat licitația pentru modernizarea unor puncte termice importante din municipiul Suceava. Este vorba despre Obcini, Zamca4 și Punctul Termic Parc, lucrări care vor fi executate de Consix Construcții SRL București.
„Au fost două loturi acolo, iată că a durat licitația vreo patru luni de zile, s-a finalizat în sfârșit. Două loturi câștigate de aceeași firmă, respectiv o firmă de la București, Consix Construcții SRL București. Au fost șase oferte”, a spus primarul Ion Lungu.
Dacă nu vor fi contestații, contractul va fi semnat pe 2 decembrie.
„Avem o situație paradoxală. De o lună de zile avem în cont 87 de miliarde de lei pentru această destinație, primiți de la Guvern, dar contractul este până la sfârșitul anului. Dacă nu semnăm, vom pierde banii. Sperăm să îi câștigăm din nou anul viitor”, a spus primarul, care a precizat că lucrările vor începe din primăvară.