Suceava are de luni Centru de Epilepsie și Monitorizare EEG în cadrul Policlinicii Arcadia CMB din municipiul reședință de județ. În prezența unor specialiști de renume în domeniul neurologiei, luni a avut loc inagurarea acestui centru, care face parte din proiectul Telemedicina în Epilepsie în România.
În țară sunt deschise patru astfel de centre, realizate cu sprijinul Asociației Cluburilor Lions din Cluj Napoca și finanțat prin turneul caritabil al World Doctors Orchestra în România ce a avut concerte în Cluj Napoca, București și Brașov.
Potrivit medicului neurolog Bogdan Florea, din Cluj Napoca, inițiatorul proiectului, avantajele acestui centru sunt foarte importante pentru pacienți, șansa acestor oameni din județul Suceava, dar și cele apropiate este să fie consultați, investigați și monitorizați în timp, aproape de casa lor.
„Acești pacienți nu vor mai fi obligați să facă sute de km ci pot veni aici unde li se va face o analiză care confirmă tipul de epilepsie și unde se inițiază sau se ajustează dozele de tratement.Marele avantaj al telemedicinei conține constultul între clinici, orașe sau țări diferite, iar dosarul pacientului din Suceava poate fi analizat și de medici din Cluj, București, Copenhaga sau Montreal. Poate fi împreună cu medicul curant din Suceava poate fi soluția potrivită pentru pacientul sucevean”, a spus Florea.
Proiectul Telemedicina în Epilepsie a luat naștere la inițiativa unor medici și a membrilor cluburilor Lions din Cluj Napoca încă din 2003, cu dorința de a oferi șansa unui diagnosic și tramanet corect, precum și cât mai timpuri persoanelor cu epilepsie. După trei ani de pregătiri și după turneul World Doctors Orchesta din luna mai 2016, au fost achiziționate patru aparate video EEG performante, care au fost ooferite în comodat unor mediici neurologi ce au dorit să se implice cu multă responsabilitate în acest proiect. Bogdan Florea susține că prețul unui astfel de aparat este de 25.000 de euro, toate fiind în conexiune cu un server central.
La Suceava vor lucra o echipă de neurologi adulți și meurologi pediatri, din care fac parte dr.Irina Moisei-Constantinescu, dr.Tatiana Bardan, dr Alina Ghiață, dr.Maria Stănescu, dr.Mihaela Ciobanu și dr.Ana Miron.
Un pacient care vrea să aibă parte de o analiză la acest centru trebuie să plătească 120 de lei care va beneficia inclusiv de prescrierea unui tratament. Centrul de Epilepsie va fi deschis de luni până vineri inclusiv, iar pacienții pot să se înscrie telefonic.
La rândul său, dr.Irina Oana Moisei-Constantinescu, ce a lucrat 10 ani în spitale din Geneva-Elveția, cea care va fi coordonatorului Centrului de epilepsie și monitorizare EFG din cadrul Arcadia CMB, a declarat că în cadrul acestui centru sunt inițiate diagnostice și o atitudine terapeutică și apoi o legătură care se crează cu alte spitale.
„Suceava este un centru care crește, care se dezvoltă iar această inițiativă a cuprins câteva centre din țară cu dorința firească de a se extinde ulterior, și orice alt centru acre își dorește să facă parte din această rețea este binevenit. În cadrul rețelei nu este una astfel de centru la Iași”, a spus dr.Constantinescu.