Fostul lider al romilor din Gulea-Dolhasca, Cornel Constantin, a venit, luni dimineață, la imobilul al cărui zid s-a prăbușit, unde împreuna cu fiica acestuia s-au luat la ceartă cu vecinii.
Imobilul care era doar pe jumătate locuit, avea cealaltă jumătate nelocuită de după 2000.
Potrivit vecinilor, Cornel Constantin ar fi avut un contract de închiriere de la Primăria Suceava, însă ulterior nu a plătit chiria și nici nu a mai apărut la fața locului. Acea repartiție ar fi fost dată pe numele fiicei acestuia, Iuliana, dar care între timp a intrat în posesia unui apartament în Dolhasca.
Indignați că fostul lider al romilor a apărut după atâția ani la imobilul deja prăbușit, vecinii au început să-i intrebe ce caută în zonă, situație în care atât Cornel Constantin cât și fiica acestuia au început să devină agresivi verbal.
La fața locului, au sosit polițiștii care au constatat că pe buletin aceștia au ca adresă de domiciliu localitatea Gulea-Dolhasca și în niciun caz Suceava.
Vecinii susțin că familia Constantin ar fi vrut să-i fie repartizată și lor o locuință deși contractul de închiriere nu mai are valabil de aproape 15 ani iar acea jumătate de imobil nu mai era locuită.
Roibu Doina este unul din vecinii acestei clădiri al cărui zid s-a prăbușit. În cădere, cărămizile au afectat și peretele imobilului vecin.
„Am fost la primărie dar primarul ne-a dat asigurări că vom fi despăgubiți. Bine că nu a murit nimeni. Clădirea va fi demolată și am înțeles că vor construi un bloc în loc. Am făcut sesizare de vreo trei ani la primărie dar nu s-a făcut nimic. Acum am înțeles, după ce zidul s-a prăbușit că mâine vor veni să facă curat și vom vedea când v-a fi demolată în totalitate. Nu ai ce să consolidezi pentru că nu mai prezenta siguranță de ani buni”, a spus femeia.
Ea a avut parte și de o situație total neplăcută în sensul că fostul lider al romilor din Gulea- Dolhasca, Constantin Cornel, și fiica acestuia au venit la imobilul respectiv, încercând să-i inducă în eroare cum că ar fi fost chiriași de drept și că li s-ar cuveni o locuință în loc. Și scandalul a fost la un pas de a deveni cu bătaie numai că la fața locului au venit polițiștii care l-au luat la întrebări pe bărbatul de etnie romă și fiica acestuia. În cele din urmă,cei doi au părăsit zona.
„Când i-am văzut nici nu știam cine sunt. Stau din 2003 aici și nu țin minte să îi fi văzut să stea. Dar cum au văzut că s-a prăbușit zidul au venit imediat. Din ce am auzit ar fi lăsat datorii de vreo 200 milioane de lei vechi pe vremea când clădirea era bună, dar acel contract de închiriere nu a mai fost reînnoit”, ne-a spus femeia.