Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Furt la o primărie din Suceava. Două angajate și-au împărțit banii contribuabililor

evaziuneDouă angajate de la o primărie din județul Suceava au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava după ce au furat banii contribuabililor.

Elena Avasiloaiei și Camelia Bălănoaiei, ambele cercetate în stare de libertate, angajate la Primăria Fântânele, sunt acuzate de delapidare, respectiv complicitate la delapidare și abuz în serviciu.

Elena Avasiloaiei, casier la primăria din localitatea Fântânele, avea atribuţii de gestiune a sumelor încasate de la contribuabili, iar în perioada 2012-iulie 2013 a sustras suma totală de 144.334 lei, din care şi-a însuşit suma de 68.334 lei, iar restul de 76.000 lei a fost însuşită de Camelia Bălănoaiei.

like-facebookAceasta din urmă, consilier clasa I în cadrul Compartimentului Financiar-Contabil din cadrul aceleiaşi primării, avea printre alte atribuții efectuarea periodică a controlului casieriei (zilnic sau cel târziu a doua zi, precum şi control inopinat cel puţin o dată pe lună) şi să informeze despre cazurile de abateri de la disciplina financiară şi executarea controlului financiar preventiv.

Însă, în perioada 2012-iulie 2013, aceasta a ajutat şi înlesnit activitatea Elenei Avasiloaiei de însuşire din casieria unităţii, a sumei totale de 144.334 lei.

Camelia Bălănoaiei este cercetată și pentru abuz în serviciu întrucât în aceeași perioadă  nu şi-a îndeplinit cu intenție atribuţiile de serviciu prin încălcarea legii.

„[…] nu a verificat, în aceeaşi zi sau cel târziu a doua zi, documentele de încasări şi plăţi predate de casier, precum şi dacă soldul înscris în registrul de casă este stabilit corect, şi nu a verificat, pe baza înregistrărilor din registrul de casă şi a foilor de vărsământ cu chitanţă, dacă sumele care existau în casierie şi pentru care s-au emis chitanţe au fost depuse la bancă sau la celelalte instituţii de credit, la termenele şi în condiţiile stabilite, respectiv nu şi-a îndeplinit, cu intenţie, obligaţia de a efectua controlul inopinat al casieriei cel puţin o dată pe lună, prin numărarea şi verificarea tuturor valorilor existente în casă, aşa cum se prevede în actul normativ sus-menţionat”, susțin procurorii.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*