Doi contrabandişti suceveni care transportau ţigări de contrabandă au fost depistaţi, vineri, de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, judeţul Botoşani.
Astfel, în jurul orei 17.50, poliţiştii au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Dersca, două persoane care transportau colete voluminoase, dinspre linia de frontieră spre interiorul ţării.
Imediat, s-a procedat la somarea prin voce a persoanelor în cauză dar deoarece acestea nu s-au supus, lucrătorii noştri au executat două focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Astfel, a fost reţinut cetăţeanul român Gică C., în vârstă de 30 de ani, cu domicilul pe raza judeţului Suceava.
În imediata apropiere a locului în care a fost reţinut bărbatul, poliţiştii de frontieră au descoperit două colete, învelite în folie de culoare neagră, ce conţineau cantitatea de 3.500 pachete cu ţigări, marca Kent, cu timbru de acciză Ucraina.
La cercetări, suceveanul a declarat că urma să transporte ţigările de la frontieră, în schimbul sumei de 100 euro, pentru o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte.
A fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare totală de 31.815 lei, în vederea confiscării.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi trecere frauduloasă a frontierei de stat. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, fiind informate şi autorităţile din R. Ucraina, pentru cercetarea în comun a evenimentului.