Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Suceava la închisoare cu executare după ce a înjunghiat un bărbat într-un bar. Mircea Adrian Dan, din localitatea Gulia, orașul Dolhasca, a primit cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor. Decizia nu este, însă, definitivă.
Totul s-a petrecut pe 8 mai, în localitatea Gulia. Atât atacatorul, cât și victima de 46 de ani, au mers la un bar unde au consumat alcool. La un moment dat însă, cei doi s-au luat la ceartă, au început să se jignească reciproc, iar Mircea Adrian Dan a scos un cuţit şi l-a înjunghiat pe bărbatul de 46 de ani în zona abdomenului.
Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Suceava, victima G.G.C. a suferit multiple plăgi tăiate-înțepate și tăiate mandibular, vertebral, șold și abdominale, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-40 zile de îngrijiri medicale. Medicii legiștii au concluzionat că viața victimei a fost pusă în primejdie.