Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bucovina a efectuat 353 de controale tehnice pe linia prevenirii situațiilor de urgență la instituții, agenți economici și obiective cu pericol de accidente majore cu substanțe periculoase precum și 571 de convocări, cursuri și instruiri în domeniul apărării împotriva incendiilor și pe linie de protecție civilă.
Potrivit președintelui ATOP Suceava, general de brigadă Eugen Șalar, faptele în domeniul situațiilor de urgență de la nivelul județului au cunoscut în trimestrul III al acestui an, un trend ascedent, controalele tematice, instruirile și acțiunile preventive inițiate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului având ca rezultat reducerea cu 368 a incendiilor produse pe raza județului față de perioada similară a anului trecut.
Au fost înregistrate doar 151 evenimente, diminuarea arderilor necontrolate de vegetație uscată, deșeuri menajere, coșuri de fum din trimestrul III 2016 cu 118 față de perioada iulie-septembrie 2015, totalizând 67 de incidente, precum și scăderea numărului intervențiilor în alte cazuri de urgență cum ar fi adunări publice de amploare misiuni pirotehnice,monitorizări ale cursurilor de ape,scurgeri de gaze,accidente rutiere.
Astfel, că în trimestrul III 2016, acestea s-au cifrat la 162 situații(-493 față de trimestrul III 2015). Tot în aceeași perioadă, ISU a primit 221 mesaje privind informări și atenționări de fenomene meteo sau hidrologice, în scădere cu 256 față de trimestrul III 2015, a planificat și organizat o ședință ordinară și 2 ședințe extraordinare ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și a asigurat intervenția echipelor de specialiști la 2.919 situații de urgență, ce au vizat: 151 incendii, 66 de arderi necontrolate, 2.206 probleme medicale, 38 de evenimente publice de amploare, 23 de misiuni pirotehnice, 100 de monitorizări cursuri de apă, scurgeri de gaze, accidente rutiere, 3 căutări de persoane, 7 defrișări și degajări de arbori, 44 decolmatări și evacuări de apă, ocazie cu care au fost salvate 10 persoane și bunuri în valoare de 21.910.275 lei.