Președintele executiv al OM-PSD Rădăuți, Mihai Reman, care este și consilier al deputatului Eugen Bejinariu, este lider al grupului consilierilor locali PSD+UpR și un consilier PMP-Bogdan Nicolau.
Potrivit prevederilor art 24-27 din Legea 393/2004,privind Statutul Aleșilor Locali, aleșii locali PSD, UpR și PMP s-au constituit în grup al consilierilor locali. Prin votul majoritar al consilierilor a fost desemnat lider de grup Mihai Reman.
Fac parte din acest grup: Bogdan Loghin Andrei, Mihai Reman, Simota Gheorghe Jecalo Adi Gheorghiță, Radu Munteanu, Galan Romeo, Gheorghe și Ondina Andrei, toți de la Partidul Social Democrat, Dan Vatră și Negruț Romeo Cătălin de la UpR și Bogdan Nicolau de la PMP.
Trebuie amintit că partidul condus la centru de Traian Băsescu are doi consilieri în deliberativul local rădăuțean însă cel de-al doilea, fostul primar suspendat al municipiului, Aurel Olărean se află în Opoziție.
Acest grup al consilierilor a fost constituit doar pentru AGA a Servicii Comunale.
Președintele UpR Rădăuți, consilierul local Dan Vatră a spus că pentru fiecare ședință de Consiliu Local se va stabili punctual de partea cărei baricade se vor poziționa.
Buna ziua
Vreau sa va aduc la cunostinta ca ceea ce ati scris in articolul dumneavostra este intr-o totala eroare. Domnul Reman poate este liderul grupului consilierilor locali PSD, dar in nici un caz nu este liderul grupului de consilieri PSD PMP UpR. Nu a fost ales de nimeni sa fie lider, cel putin nu de consilierii locali UpR. In cadrul sedintei din 27.10.2016 a fost format un grup, dar numai pentru aceasta sedinta si nu pentru toti 4 ani, care sa sustina candidatura, pentru AGA la SC Servicii Comunale SA, domnului consilier Reman si domnului consilier Nicolau.
Ar fi fost normal sa intrebati ceilalti consilieri de la UpR si PMP si ei sa va confirme daca domnul Reman este sau nu liderul grupului.
Va multumesc.
Negrut Romeo , oricum ar fi , sunteti niste curVe cu 10 fete . Pentru a prinde si voi din ciolan va vindeti si calcati in picioare increderea celor care v-au votat. Nesimtiti ordinari ce sunteti , in frunte cu Andronachi . Regret ziua in care am pus stampila pe voi , dar sunt bucuros ca in curand o sa va intoarceti inapoi in crasma voastra , pentru ca nimeni nu sa va mai voteze . SPOR la furat, oameni fara pic de demnitate ce sunteti. Nu stiu cum va puteti privi in oglinda, fara sa va scuipati .