La cei 66 de ani, Radu Pâţu este singurul gravor din judeţul Suceava. Absolvent al Secţiei gravură metale preţioase, aparţânând de Şcoala de Arte şi Meserii din Oradea (promoţia 1965), suceveanul este renumit pentru modul cum gravează bijuteriile, dar şi alte obiecte de podoabă şi religioase. Din puţinii bijutieri rămaşi în Suceava, Radu Pîţu este singurul care se încumeta să facă gravură în aur.
„E o muncă extrem de complicată. Îţi trebuie răbdare de fier, să stai câteva ceasuri doar pentru a face o frunzuliţă, să spunem, de doi – trei milimetri. Bijuteriile trebuie să aibă viaţă. Fiecare muchie să fie era perfecta, fiecare colţ acelaşi unghi, de la un capăt la altul. Când te uiţi la o bijuterie gravată trebuie să să te ia un fior pentru că a fost facut cu sudoare. Un om trebuie să ştie să aprecieze cu adevarăt valoarea unui diamant şlefuit de mână, a unui inel cu gravura manuală”, susține meşterul sucevean.
Marele sau regret este că nici unul dintre cei doi copii nu i-au călcat pe urme. Câta vreme vor mai exista boieri pe lumea asta, va fi nevoie de meşteri care să le făurească obiectele de care mintea, inima şi sufletul lor vor avea nevoie. Credinţă a unui om ale cărui viziuni sunt gravate în aur.
Despre acest meşteşug se spune că este unul dintre cele mai vechi. Câtă vreme vor exista femei care să poarte podoabe vor exista şi bijutieri, care să le făurească. Aşa că, fie şi teoretic, meseria asta nu are nici o şansă să dispară. Că lucrurile nu stau tocmai aşa, ne-o demonstrează ceea ce se întâmplă astăzi cu puţinii bijutieri care au mai rămas în Suceava iar despre gravori doar unul singur a mai rămas. Clienţi care să fie în stare să preţuiască la adevărata ei valoare o bijuterie fabricată manual sunt din ce in ce mai puțini. Inele pentru care altădată se trudea vreme de o săptămână sunt fabricate acum pe bandă rulantă de maşinării supersofisticate, aşa că aducerea pe lume a unei bijuterii a depăşit stadiul de meşteşug.
Nici unul dintre inelele scuipate de complicatele maşinării nu răspândeşte, însă, acea căldura pe care o degaja o bijuterie fabricată manual iar când acea bijuterie este şi gravată atunci chiar că ai o comoară. Un meşter al gravurii bijuteriilor lasă câte o părticică din sufletul său în inelul, brăţara sau colierul care îi ies din mână, aşa ca si cel care le va purta va simţi, de fiecare dată, o emoţie aparte. Recunoscut ca fiind singurul gravor din Suceava, meşterul Pîţu are un anumit fel al lui de a privi viaţa. Nu-i de ajuns că ai averi multe, să te plimbi în maşini scumpe şi să ai atâţia bani că nici să nu ştii ce să faci cu ei, dacă nu ştii să preţuieşti lucrurile pe care alţii nu sînt în stare să le vadă.
„Frumos este că, în toată viaţa mea, am văzut mai mulţi boieri printre oamenii mai săraci decât printre cei cu stare. Spun asta pentru că au căutat totdeauna ceva deosebit”, mai povestește suceveanul.
A participat la diferite concursuri de profil înainte de Revoluţia din decembrie 89. La concursul „Brăţara de aur”, care s-a desfăşurat la Bucureşti a obţinut locul II pe ţară. Trei lucrări ale suceveanului au stat expuse 20 de ani la Muzeul de Istorie din Bucureşti. Prima ilustra un corn de vânătoare aparţinând dictatorului Nicolae Ceauşescu, stema Moldovei , fiind scris cu litere slavone <Moldova-ţară românească>. Cea de-a doua lucrare ilustra harta României iar în zare nu putea fi altul în perioada comunistă decât Ceauşescu. Cea de-a treia lucrare era un glob pământesc care a fost turnat la o întreprindere din Suceava. Pe partea de deasupra globului era pus chipul dictatorului Nicolae Ceauşescu iar de jur-împrejurul globului era scris <O viaţă închinată demnităţii umane>.
Bijuterii facute din peniţe
Cel mai mult îi place să povestească despre felul în care se făcea meseria în urmă cu mai bine de 30 de ani. La un inel lucrau trei-patru oameni. Primul era giuvaergiul, care prelucra obiectul. Apoi, venea rândul gravorului, care modela, milimetru cu milimetru, un anumit desen. Din mâinile gravorului, bijuteria ajungea la ţintuitor, care ii monta pietrele preţioase. De aici era luată de cizelar, care îi dădea luciul final. Erau bijuterii mai simple, care se faceau în câteva ceasuri, dar şi altele mai complicate, la care se lucra şi câteva luni. Mai greu era, însă, cu procuratul aurului.
„Erau ani grei, e adevărat. Nici o persoana fizică nu avea cum să scoată aur la comercializare, iar atunci când aveai o bijuterie trebuia să demonstrezi cu acte cum a ajuns la tine. Însă, cine îşi dorea să aibă cu adevarat o bijuterie, o avea. Nu te oprea nimeni dacă te întorceai dintr-o excursie să nu intri în ţară cu un lănţişor sau un inel. Nu îţi placea modelul, veneai la bijutier şi îţi făceai altceva din ceea ce ai cumpărat. Totul era să nu faci specula. Au fost ani în care se aduceau la topit şi peniţele din aur. Aveam clienţi care mergeau la librărie, cumpărau câte zece – cinsprezece stilouri şi veneau cu peniţele la prelucrat. Mai greu era pentru mine că trebuia să strâng fiecare firicel care imi cădea în poală la şlefuit. Un gram dacă nu imi ieşea, la sfirşit de lună, nu mai dormeam acasă lângă soţie, ci într-un loc mult mai răcoros”, a spus bărbatul.
În cei peste 36 de ani de când face meseria asta a învăţat să facă o bijuterie de la un capăt la altul. Nu are nevoie nici de giuvaergiu, nici de gravor, nici de ţintuitor, nici de cizelar. Face el lucrul, de la un capăt la altul, iar cu ceea ce-i iese de sub mâna nu îi este niciodată ruşine.
„Nu-i deloc simplu să îţi imaginezi modele care să se poată preta să fie gravate pe metal. Ţine şi de imaginaţia pe care o ai, dar şi de ceea ce înveţi de la alţii. Cea mai dificilă operațiune la o bijuterie rămâne, însă, gravarea. Sunt persoane care au solicitat gravuri nu numai pe bijuterii ci pe brichete, ac de cravată, tabachiere …Ca să fii un bun bijutier, trebuie să stăpâneşti şi tainele meseriei, ca un bun meşteşugar, dar să fii şi artist. Să ştii cum să prinzi o piatră într-un inel sau cercel, să ştii şi care piatră se potriveşte la un anumit model şi să poţi sfătui clienţii ce anume s-ar potrivi fizionomiei lor, un anume model de cercei; iar la forma degetelor lor, un anumit tip de inel. Pentru că o bijuterie, oricât ar fi de frumoasă, nu se potriveşte la toată lumea la fel. Iar bijuteriile spun multe despre omul care le poartă. Bijuteriile trebuie purtate ca un obiect cu totul special, nu în fiecare ceas al zilei, la spălat vase sau şters praful”, susține bijutierul.
De pe masa sa din atelier nu lipsesc lupa, penseta, cleştii speciali, cu ghearele foarte fine, subţiri, balanțele care măsoară subdiviziunile gramului. Cu ajutorul alcoolului, aurul prelucrat se răceşte, pentru că dacă ar fi aruncat direct în apa rece s-ar face casant. Iar cu acid diluat se curăţă aurul înnegrit, ajungând de la un cenuşiu murdar la galbenul cel strălucitor ce stârneşte dorinţele. Drumul parcurs de aurul brut până la bijuterie e complicat. Metalul se topeşte la peste o mie de grade Celsius, apoi se aşează la răcit, în diverse forme, unde se transformă în lingouri. Nu precum lingourile mari, din seifurile băncilor, ci de mai mici dimensiuni. Apoi, într-un laminor special, aurul este tras în bare sau fire foarte subţiri, ca un fir de păianjen. De regulă, aurul adus la prelucrat are 14 carate, iar în funcţie de compoziţia aliajului, aurul are diverse culori.
3 ani închisoare pentru o monedă din aur străină
Suceveanul are şi amintiri triste de pe vremea comuniştilor. A stat 3 ani la închisoare în Buzău pentru că a fost prins cu o monedă de aur provenită din Italia. Radu spune că a fost urmărit de securitate pentru că i-au povestit cei cu care intra în discuţii. Era unul din oamneii care câştigau destul de bine pe vremea lui Ceauşescu şi <băieţii cu ochi albaştrii> erau pe urmele lui.
„ Mergeam prin localuri sau stam de vorbă cu cineva şi aflam apoi, că venea cineva de la Securitate şi îi întreba ce am vorbit, cât am plătit sau de unde aş fi avut bani”, spus Radu.
La puşcărie nu a stat degeaba ci a lucrat tot ca gravor pentru monetăria statului.
„Pe medalioane gravam pietre semipreţioase care erau trimise, după câte mi se spunea, la export”, îşi aminteşte meşterul nostru.
Ghinionul avea să se repete şi să ajungă din nou la puşcărie. Pe un tablou lucrat în metalo-plastie având în colţuri patru foşti mari domnitori Ştefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul iar pe dictatorul Nicolae Ceauşescu în mijloc, la aceasta din urmă avea să iasă o umbră. A fost făcută imediat remedierea lucrării pentru că în caz contrar mergea la puşcărie. La aceast tablou a lucrat o lună de zile, câte 7 ore pe zi.
Dar nu numai gravură pe bijuterii a făcut Radu. Prin mâna lui au trecut sute de obiecte bisericeşti pe care a scris numeroase însemnări la solicitarea unor oameni care donau sau la solicitarea preoţilor. Unele dintre acestea se află la Mănăstirea Putna sau la biserici din judeţ.
Niste detalii de contact ale domnului bijutier aveti?