După modelul din țară în care au fost montați stâlpi în mijlocul trotuarului sau chiar a străzii, iată că și la Rădăuți găsim astfel de anomalii.
Pe o stradă din municipiu, unde se lucrează de zor, un copac se află în mijlocul unui trotuar. Este vorba despre strada General Iacob Zadik, unde pietonii, mai ales mămicile cu copiii în cărucioare, sau bicicliștii care merg pe trotuar trebuie să circule cu mare atenție întrucât copacul face parte din trotuar acum.
Un locuitor din Rădăuți a fotografiat stâlpul din mijlocul trotuarului și a postat imaginea pe o pagină de socializare, unde a stârnit indignarea internauților.
De necrezut! Stâlp de electricitate montat fix în mijlocul drumului