Două mașini din Suceava și Vicovu de Sus au ajuns, sâmbătă, pe mâna hoților. Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată de un bărbat de 78 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că, la 28.10.2016, în jurul orei 16.00, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din autoturismul parcat pe strada Jean Bart din localitate.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei, care, la 28.10.2016, în jurul orei 16.00, a parcat autoturismul pe strada Jean Bart din localitate, fără să încuie ușile autoturismului şi cu bunurile la vedere, după care a mers la o cunoştinţă, unde a stat circa 2-3 minute, persoane necunoscute i-au sustras de pe banchetă o borsetă cu bani și documente, valoarea prejudiciului fiind de circa 200 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
Tot la data de 29.10.2016, ora 13.50, Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată de o femeie de 48 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din autoturism.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei, care, la 29.10.2016, a parcat autoutilitara în Piața din orașul Vicovu de Sus, fără să încuie ușile şi cu bunurile la vedere în interior și a comercializat diverse obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte second-hand, persoane necunoscute i-au sustras o poșetă cu documente și bani.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.