Un sucevean a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava după ce a bătut un bărbat în propria sa casă, i-a furat cardul și l-a amenințat. Anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ilie Daniel Eminovici, cercetat în stare de deţinere în altă cauză pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi a infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic.
În toamna anului 2014 persoana vătămată C.F. s-a înţeles cu inculpatul Eminovici Ilie Daniel ca acesta din urmă să efectueze lucrări de modernizare a apartamentului aparţinând persoanei vătămate, contra unei sume de bani, iar C.F. i-a înmânat în acest scop o cheie de la uşa de acces pentru ca inculpatul să poată să vină şi să lucreze în apartament în lipsa proprietarului.
În seara zilei de 29.10.2014 persoana vătămată C.F. se afla la domiciliu, iar la un moment dat în apartament s-a stins complet lumina, astfel că C.F. s-a deplasat la tabloul electric de pe hol, pentru a-l verifica. În holul apartamentului l-a observat pe inculpatul Eminovici Ilie Daniel, care intrase fără acordul persoanei vătămate, folosind cheia înmânată de aceasta în scopul efectuării lucrărilor.
În aceste circumstanţe, inculpatul Eminovici Ilie Daniel i-a cerut persoanei vătămate să îi achite suma de 10.000 lei pentru lucrarea efectuată, însă C.F. nu a fost de acord, întrucât suma pentru care se înţeleseseră era mai mică. Persoana vătămată i-a mai spus inculpatului că nu are suma cerută, nici în numerar, nici pe card.
În urma refuzului lui C.F.de a-i satisface cererea, Eminovici Ilie Daniel a început să exercite acte de violenţe asupra acestuia, lovindu-l cu putere, iar victima a căzut. În aceste împrejurări şi ameninţând pe persoana vătămată că o va omorî dacă sesizează organele de poliţie, inculpatul l-a deposedat pe C.F.de suma de 90 lei şi mai multe bunuri, respectiv un televizor marca Philips, o tabletă marca Asus, un aparat foto marca Canon, precum şi un card bancar emis pe numele lui C.F. de o unitate bancară.
Odată cu sustragerea cardului bancar ridicat anterior, folosind violenţe fizice şi ameninţări, inculpatul l-a obligat pe C.F. să-i comunice şi codul PIN corespunzător instrumentului bancar. De frică, în contextul prezentat, fiind supus unor lovituri repetate de către inculpat, C.F. i-a comunicat acestuia codul PIN.
Inculpatul Eminovici Ilie Daniel a părăsit apartamentul persoanei vătămate, având asupra sa suma de bani şi bunurile sustrase, inclusiv cardul bancar aparţinând persoanei vătămate. S-a deplasat din centrul municipiului Suceava (din zona Palatului de Justiţie, unde este situat apartamentul persoanei vătămate) în cartierul Burdujeni, unde s-a oprit la bancomatul aparţinând unei alte unităţi bancare.
Astfel, la data de 29.10.2014, ora 23:53:03, inculpatul a retras suma de 200 lei de pe cardul persoanei vătămate, iar un minut mai târziu a mai retras încă 50 lei.
Ulterior, inculpatul s-a deplasat cu un taxi din cartierul Burdujeni în satul Sălăgeni, comuna Dumbrăveni (la locuinţa inculpatului, unde acesta şi-a schimbat îmbrăcămintea), apoi în comuna Siminicea (de unde inculpatul a luat-o pe prietena lui), după care au revenit în municipiul Suceava. La întoarcerea în municipiul Suceava, inculpatul Eminovici Ilie Daniel i-a solicitat taximetristului să oprească în cartierul Burdujeni, la acelaşi bancomat pe care îl folosise şi anterior.
În aceste circumstanţe, inculpatul a mai retras încă 10 lei de pe cardul bancar aparţinând lui C.F., retragere care a fost efectuată la data de 30.10.2014, ora 01:07:25.
Prin rechizitoriul din data de 29.01.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Eminovici Ilie Daniel pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, constând în aceea că la data de 29.10.2014, în jurul orei 21:30, inculpatul Eminovici Ilie Daniel a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate C.F., folosind o cheie reală, după care a lovit-o cu pumnii şi cu un ciocan în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 13 – 14 zile de îngrijiri medicale, ulterior deposedând-o de suma de 90 lei, un card bancar, un televizor, o tabletă marca Asus şi un aparat foto marca Canon, ulterior efectuând un număr de trei retrageri frauduloase de numerar de pe cardul sustras de la persoana vătămată, de 200 lei, respectiv 50 lei la data de 29.10.2014 şi de 10 lei la data de 30.10.2014, cauzând un prejudiciu material total de aproximativ 2.200 lei.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Suceava, iar prin sentinţa penală din 13.07.2015, Eminovici Ilie Daniel a fost condamnat pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată la pedeapsa de 4 ani de închisoare, hotărârea judecătorească rămânând definitivă.
Prezenta cauză s-a format prin disjungere din cauza penală în care Eminovici Elie Daniel a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Operaţiunile de retragere de numerar efectuate de inculpatul Eminovici Ilie Daniel, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a cardului bancar aparţinând persoanei vătămate, precum şi a codului PIN, reprezintă operaţiuni financiare efectuate în mod fraudulos, în sensul art. 250 alin. 1 Cod penal.
Prin utilizarea la bancomat a cardului bancar şi prin folosirea codului PIN, fără consimţământul titularului, inculpatul a accesat fără drept, sistemul informatic al unităţii bancare emitente a cardului.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.