Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Fostul șef al Poliției, Ioan Crap, a cerut strămutarea dosarului de corupție în care este cercetat

Comisarul şef Ioan Crap

Comisarul şef Ioan Crap

Fostul șef al Poliției Județene, comisarul șef Ioan Crap,  a solicitat strămutarea dosarului în care este cercetat  într-un dosar de corupție instrumentat de Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Suceava. Curtea de Apel Suceava a respins, însă, marți, cererea formulată de  ofițer și a fost obligat să plătească statului suma de 200 de lei ca și cheltuieli de judecată.

like-facebookTrebuie amintit că   fostul șef al IPJ Suceava, comisar șef  Ioan Crap a fost trimis în judecată  în stare de libertate, la data faptei adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Suceava, pentru infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În rechizitoriul întoc­mit, procurorii au reținut urmă­toarea stare de fapt.

„În perioada 2010-2013, Ioan Crap a de­pus cu rea-credință la Agen­ția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe do­cumente inexacte și incomplete, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață, pentru o suprafață de teren agricol, pe care nu-l deținea în totalitate. Astfel, în 2010, inculpatul a depus documente pentru 38,38% din suprafața solicitată, în anul 2011 pentru 35,71% din suprafață, iar în anii 2012-2013 pentru 78,88% din suprafața solicitată. Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Crap Ioan a obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene și de la bugetul de stat în valoare totală de 86.697,77 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Inter­venție din Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, a fost dispusă măsura asi­­gurătorie a se­chestrului asu­pra unui imobil ce aparține inculpatului Crap Ioan“, se arata în rechizitoriu.

Crap  era, în vara anului 2014, șef împuternicit să preia frâiele  poliției județene însă destul de repede a fost schimbat după ce în înregistrările procurorilor anticorpuție au apărut informații cum că  a fost sunat  un preot care solicita ca fostei șefe APIA Suceava, Delia Munteanu,  să nu i se ridice carnetul de conducere  după ce fusese prinsă în trafic cu viteză foarte mare. Fața bisericească   a fost imediat demisă din funcția de secretar al Arhiepiscopiei iar  Crap a fost demis și el din funcție. Delia Munteanu și-a găsit un loc de muncă la fel de bine plătit, ca șefă APIA în județul Neamț.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*