Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Aproape 1.300 de controale efectuate de inspectorii DSP, luna trecută. Ce amenzi au dat

director dsp suceava (1)În luna septembrie personalul de specialitate din cadrul serviciului de control în sănătate publică al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, a efectuat un număr total de 1270 controale.
Principalele domenii vizate au fost: alimentaţie, apă, servicii turistice, produse cosmetice, biocide, unități sanitare, unităţi de învăţământ (inclusiv cabinetele medicale şcolare), deşeuri periculoase, igiena radiaţiilor.

Au fost aplicate un număr de 9 amenzi în valoare totală de 4800 lei, din care 3 în unităţi sanitare în valoare totală de 1500 lei. De asemenea s-au dat un număr de 4 avertismente, s-au efectuat un număr de 11 acţiuni de îndrumare şi consultanţă, 19 sesizări au fost soluţionate şi s-au demarat 2 acţiuni comune cu alte autorităţi.

like-facebookÎn cadrul acestor controale efectuate s-a pus un accent major pe verificarea condiţiilor de funcţionare asigurate în unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar şi liceal, precum şi în cabinetele medicale şcolare.

Ministerul Sănătăţii finanţează activitatea dispensarelor şcolare, alocând județului Suceava pentru anul 2016 suma de 4.473.000 lei, bugetul alocat asigurând finanţarea salariilor personalului medical sanitar dar şi achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare conform normelor legale.

Pe primele trei trimestre ale anului s-au finanțat cheltuieli în sumă de 3.326.000 lei care reprezintă aproximativ 75% din bugetul alocat, cea mai mare sumă fiind virată către Primăria Municipiului Suceava, unde funcţionează un număr de 10 medici şcolari, 9 medici dentişti şi 31 de asistenţi medicali. Direcţia de Sănătate Publică Suceava acordă o atenție deosebită funcționării optime a cabinetelor stomatologice din școli și face un apel către Primăria Municipiului Suceava în vederea implicării autorităţii locale în demararea unor acţiuni ce au ca scop renovarea şi dotarea la standarde actuale a celor 8 cabinete stomatologice din şcolile municipiului Suceava”, susține directorul DSP Suceava, Andrei Ianovici.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*