Bărbatul de 34 de ani din Dolhasca, care și-a obligat nepoata în vârstă de 15 ani, să întrețină relații sexuale orale cu el, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, în stare de arest preventiv.
Constantin Roman este cercetat pentru viol după ce la data de 13 iulie 2016, pe timp de zi, profitând de faptul că nepoata sa se afla în autoturismul său, a condus autovehiculul într-un loc izolat unde, prin constrângere, a întreţinut un act sexual oral cu aceasta.
„Precizăm că trimiterea în judecată a unei persoane este o etapă a procesului penal reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii.