O casă a fost cuprinsă de un incendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Solca. Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Solca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Arbore, au intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui T.M., din oraşul Solca.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat bunurile din dormitorul şi bucătăria locuinţei, existând pericolul de propagare la întreaga clădire de locuit şi la un depozit de furaje.
Incendiul a fost lichidat la ora 2:25 şi au ars bunuri casnice, elemente de tâmplărie şi circa 3 metri pătraţi din planşeu (din scândură). S-au degradat pereţii interiori şi tavanele din bucătărie şi dormitor.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit şi depozitul de furaje.