Pentru cele 307 posturi de directori și directori adjuncți din județul Suceava, la proba scrisă care a avut loc, miercuri, au fost validați 280 de candidați, din care 230 pentru directori și 77 pentru directori adjuncți.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Suceava, au fost prezenți 271 de candidați, nouă au absentat, iar 32 au fost respinși.
La proba scrisă au promovat 88,19%, respectiv 239 de candidați. Testarea a avut loc la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”.
vezi-aici-rezultatele-la-proba-scrisa
În perioada 17 octombrie – 17 noiembrie sunt programate interviul şi evaluarea CV-ului. În cadrul interviului vor fi analizate scrisoarea de intenţie, oferta managerială şi planul pentru un an de zile, durata interviului fiind de 30 de minute.
Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declaraţi „admişi” candidaţii care au realizat un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs au un punctaj total de cel puţin 105 puncte.
Afişarea rezultatelor concursului este programată în data de 18 noiembrie, iar contestațiile între 21-23 noiembrie. În intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016 vor fi soluționate contestațiile și vor fi afișate rezultatele. Urmează validarea în consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister, în data de 16 decembrie 2016.