Judeţul Suceava face progrese lente, dar vizibile, pe linia amenajării sistemelor de colectare şi epurare a apelor uzate, aşa cum obligă legislaţia Uniunii Europene. Directivele europene impun statelor membre să asigure sisteme de colectare şi epurare secundară pentru toate aglomerările cu peste 2.000 de locuitori echivalenţi, localităţi cu evacuare directă în resursele de apă. De asemenea, obligatorie este amenajarea de sisteme de colectare şi epurare terţiară pentru toate aglomerările cu peste 10.000 de locuitori echivalenţi, cu evacuare în resursele de apă considerate zone sensibile.
Potrivit Raportului privind starea mediului în 2015 al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, în judeţul Suceava, în 5 ani, lungimea simplă a conductelor de canalizare s-a mărit cu 238,3 km, ajungând, la debut de 2015, la un total de 926,9 km. Pe de altă parte, dacă în 2010, din totalul de 114 unităţi administrativ-teritoriale, doar 35 aveau instalaţii de canalizare publică, în începutul lui 2015 numărul acestora ajunsese la 50.
„În judeţul Suceava, în perioada analizată, se constată o creştere treptată, atât a lungimii simple a reţelelor de canalizare, cât şi a numărului de localităţi cu canalizare publică. Totuşi, faţă de numărul total de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv municipii, oraşe, comune, în anul 2014 doar 43,85% deţineau o reţea publică de canalizare”, se arată în document.
Raportul instituţiei de mediu sucevene specifică în detaliu că, deşi încărcarea cu poluanţi a apelor uzate s-a redus substanţial în anii de după aderarea României la UE, evacuările urbane continuă să aibă cel mai mare impact asupra calităţii apelor de suprafaţă, în special în ceea ce priveşte poluarea cu substanţe organice. Astfel, în judeţul Suceava, în 2015, valorile nivelurilor de colectare şi epurare a încărcării biodegradabile din apele uzate din au fost de circa 51% pe latura de colectare şi de aproximativ 58% pe cea de epurare.
Apele uzate neepurate din aglomerările umane contribuie la poluarea apelor de suprafaţă şi a celor subterane, cauzele constând în rata redusă de racordare a populaţiei la sistemele de colectare şi epurare; funcţionarea proastă a staţiilor de epurare, dar şi în managementului necorespunzător al nămolurilor de la staţiile de epurare. Însă, un impact major îl are dezvoltarea zonelor urbane fără dotarea cu sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, aceasta regăsindu-se evacuările de ape neepurate în emisarii naturali, implicit la o protejare insuficientă a resurselor de apă.
