Uraganul Matthew a închis aeroportul din Miami, iar călătorii au fost nevoiți să își amâne zborurile. Între aceștia și fostul primar al municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, care s-a aflat în vacanță împreună cu familia în Caraibe.
„Din cauza uraganului, aeroportul a fost închis. Plecăm abia mâine (sâmbătă) din Miami când aeroportul se va redeschide traficului aerian, la ora 17.00, ora locală Miami, dar putem decola spre România cu escală la Londra”, a spus Olărean.
Consilierul local din Rădăuți susține că atât el cât și familia sa au avut mari emoții.
„Uraganul Matthew a fost prin insulele pe care le-am vizitat și noi. Ne-a creat multe emoții”, ne-a spus Aurel Olărean.
Puternicul uragan de categoria a 4-a, cea mai temută furtună din Caraibe din ultimul deceniu, a traversat marti Cuba si Haiti însotit de rafale de vant cu viteza de 230 de kilometri pe ora si ploi torentiale. El a devastat localitati, a omorat animale si a distrus recolte si case.
In Statele Unite, peste 1,5 de milioane de persoane au fost indemnate sa evacueze zone de pe coasta de sud-est, iar guvernatorul statului Florida Rick Scott i-a indemnat pe locuitori sa se pregateasca de un eventual impact catastrofal.
Sute de mii de persoane au fost evacuate din calea uraganului, care a provocat inundatii puternice si a ucis peste 100 de persoane . Meteorologii americani au declarat ca Matthew ar putea lovi Florida – sau s-ar putea apropia periculos de mult de acest stat – in a doua parte a zilei de joi sau vineri dimineata si apoi se va indrepta spre coasta de est, catre Carolina, in weekend, potrivit NBC News.
Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avertizat miercuri ca uraganul Matthew este ”o furtuna serioasa”, si i-a indemnat pe americani sa fie vigilenti. “Pana maine dimineata (uraganul) ar trebui sa inceapa sa aiba un impact semnificativ in Florida si ar urma sa se intensifice si sa avanseze de-a lungul coastei in cursul zilei”, a spus Obama in timpul unei vizite la sediul central al Agentiei federale pentru situatii de urgenta (FEMA), la Washington.
“Daca va fi dat ordin de evacuare, acesta trebuie luat in serios“, a adaugat seful statului. “Puteti reconstrui oricand. Puteti repara oricand. Dar o viata pierduta este pentru totdeauna”, a subliniat el, citat de AFP.