Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO! Accident cu trei victime la Ilișești

accident-ilisesti-suceava3Un accident rutier soldat cu trei victime a avut loc marți, pe DN 17, în localitatea Ilișești. Un șofer de 66 de ani, Petru Frunză, aflat la volanul unui Ford, mergea dinspre Păltinoasa spre Suceava, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit de un autoturism Opel condus de Constantin Pădure, în vârstă de 51 de ani.

Cei doi șoferi au fost răniți, dar și o tânără de 19 ani din autoturismul Opel, și au fost transportați la spital.

like-facebook„La sosirea echipajelor la locul intervenției, pompierii au găsit trei victime, conștiente, care, după ce au primit primul ajutor medical au fost transportate la UPU Suceava de către o ambulanță SMURD TIM și doua ambulanțe de la SAJ Suceava. Echipajul de pe Descarcerare a balizat zona, a deconectat bornele de la acumulatori și a verificat scurgerile de combustibili de la autoturismele implicate”, susțin reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

Traficul a fost blocat pe ambele sensuri 10 minute. Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*