Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un bărbat fără permis a distrus cu tractorul un stâlp

accident tractor2Un tractor a intrat, joi după-amiază, într-un stâlp de electricitate din comuna Ciprian Porumbescu. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 29.09.2016, în jurul orei 19.35, în timp ce conducea tractorul înregistrat, ce tracta o remorca neînregistrată pe DJ 178B, pe raza comunei Ciprian Porumbescu, un localnic de 41 de ani, nu a asigurat corespunzător mecanismul de cuplare dintre acestea, ocazie cu care, remorca s-a desprins de tractor, acroșând și avariind un stâlp de înaltă tensiune.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
like-facebook
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „distrugere din culpă”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural”, potrivit IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*