Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, joi, în jurul orei 01.40, au observat cu ajutorul aparaturii din dotare, pe direcția localității Frătăuții Noi, două persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul țării, transportând colete voluminoase.
La faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a procedat la reținerea celor două persoane, o femeie în vârstă de 26 de ani şi un tânăr de 19 ani, ambii cetățeni ucraineni.
În zona respectivă au descoperit două colete, care conțineau cantitatea de 1.300 pachete de țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană.
Întreaga cantitate de țigări în valoare de 13.100 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar cei doi ucraineni sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.
De asemenea, în urma misiunilor desfășurate la frontiera de stat pe linia combaterii contrabandei cu țigări, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Izvoarele Sucevei au descoperit și confiscat 2.000 pachete cu ţigări, marca Marble, de proveniență ucraineană, în valoare totală de 20.000 lei.
Și în acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.