Un bărbat de 32 de ani, din comuna Iaslovăț, a anunțat, marți, poliția din Burdujeni despre faptul că, în timp ce se afla într-o stație de transport în comun de pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un bărbat necunoscut i-a sustras telefonul mobil și a fugit.
În urma activităților operative întreprinse de polițiști, persoana bănuită de comiterea furtului a fost identificată de polițiști ca fiind un bărbat de 40 de ani, din comuna Bosanci, asupra căruia a fost găsit telefonul sustras.
Telefonul a fost recuperat și restituit părții vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, ce va fi soluționat procedural.