Șeful ISU Suceava, generalul de brigadă Ioan Burlui, a declarat, după evenimentul solemn din centrul Sucevei, că drapelul de luptă înmânat pompierilor militari suceveni „se păstrează ca lumina ochilor”.
„Un ostaș simplu simte ce înseamnă onoarea, știm că în spate, dacă este ostaș ce înseamnă jerfa care au făcut-o înaintașii. Noi știm că ostașul român s-a jertfit în decursul anilor și ar trebui ca noi acum să ne bucurăm. Am încercat să le transmit același sentiment și colegilor mei care au venit pentru prima dată la această activitate. De asemenea am vrut să nu fie un eveniment de grandoare dar în același timp să fie în consonanță cu nivelul inspectoratului. Suntem unul din cele mai mari inspectorate din țară și ca efective și al doilea județ ca mărime din România. Nu putem decât să mulțumim populației care a fost aici și dvr. că ați transmis mesajul în decursul timpului și ați făcut a astăzi să fim aici atât de mulți, lucru care ne bucură. La intrarea în unitate avem citatul lui Mahatma Gandhi- Este mai bine să lăsăm viața să vorbească despre noi în locul cuvintelor-, eu chiar simt lucrul acesta și vreau să vă arătăm cine suntem prin faptele pe care le facem și prin faptele pe care le facem mă duc la Caravana care am avut-o ieri, „Fii pregătit pentru a apăra o viață” și să fim pregătiți nu numai noi, dar și ceilalți”, a spus Burlui.
Șeful ISU Suceava: Este mai bine să lăsăm viața să vorbească despre noi în locul cuvintelor
Tagged: Burlui, stiri, stiri Suceava, Suceava, SuceavaNews, svnews
Loading...
loading...
Stiri asemanatoare
Cum să previi pericolele la locul de muncă
14 ianuarie 2025Atenție la înșelăciunile prin WhatsApp! Ce este „Schema 1800”
14 ianuarie 2025Boala Kienbock
13 ianuarie 2025
- 18 septembrie 2016
- 268 vizualizări
- Fără comentarii