Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Centru de recuperare pentru adulții cu dizabilități, inaugurat la Suceava în prezența ambasadorului Belgiei la București

blijdorp-dscn7554În municipiul Suceava a avut loc, luni, inaugurarea Centrului de recuperare pentru adulţii cu dizabibilităţi de pe lângă Complexul terapeutic „Blijdorp-O nouă viaţă” Suceava. Investiția se constituie în finalizarea celei de a treia etape a unui parteneriat public-privat de peste 17 ani dintre Consiliul Local Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Suceava şi Asociaţia „Blijdorp-Belgia”, contribuţia flamandă fiind, în toată această perioadă, de peste 1 milion de euro.
like-facebook
La eveniment au fost prezenți Thomas Baekelandt, ambasadorul Belgiei la Bucureşti, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, vicepreşedintele CJ Gheorghe Niţă, Carl Malbrain, preşedintele Asociaţiei „Blijdorp Belgia”, membri ai Clubului „Rotary”, Clubului „Aalast Nord” Belgia, reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor neguvernamentale cu atribuţii în domeniu, alte oficialităţii sucevene, precum şi părinţi ai copiilor beneficiari ai serviciilor noului centru.

Ambasadorul Belgiei la Bucureşti, Thomas Baekelandt care a împlinit astăzi, un an de la preluarea funcției diplomatice în România, a declarat că trebuie pregătită o nouă generaţie care să preia şi să ducă mai departe relaţiile româno-belgiene,precizând că o mare parte din munca excelenţei sale este legată de România ca membru al Uniunii Europene, al aceluiaşi club european.

Un alt aspect este cel economic, de promovare şi implementare de investiţii, Belgia având câteva în această parte a ţării, iar altele fiind pe cale de a se concretiza.

După Revoluţie, mulţi belgieni au avut iniţiative particulare de a ajuta România. 17 ani mai târziu România a devenit membru al Uniunii Europene, iar autorii iniţiativelor şi-au pierdut părul, îl au gri sau poate că au obosit. Iar ceea ce fac ei acum, este să menţină aceste iniţiative, să pregătească o nouă generaţie care să le preia şi să le ducă mai departe”, a afirmat Excelenţa Sa Thomas Baekelandt.

Preşedintele CJ Suceava,Gheorghe Flutur a adus mulțumiri ambasadorului Thomas Baekelandt, cât şi Belgiei şi tuturor celor implicaţi în sprijinirea acestui centru . El a ținut să amintească că parteneriatul de 17 ani dintre cele două părţi este o poveste de succes.

O mână întinsă de dumneavoastră, cei din occident, la începutul anilor 2.000, şi-a demonstrat astăzi efectul: copiii şi adulţii care au condiţii să zâmbească, să se simtă bine, acesta fiind un exemplu care ar trebui multiplicat în ţară şi în judeţul Suceava”, a spus Flutur.

Președintele Asociaţiei „Blijdorp România” Suceava, Ionel Ivan a ținut să mulțumească Asociaţiei „Blijdorp Belgia”, Consiliului Judeţean, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, Clubului „Rotary Bucovina” Suceava, „Asociaţiei Geldren” Belgia şi tuturor celor care au dat dovadă de implicare în cei 17 ani de activitate.Mulțumiri au fost aduse și Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Nevoi Speciale care au fost alături în permanență.

Preşedintele Asociaţiei „Blijdorp Belgia”, Carl Malbrain, a spus că din investiţia totală de aproximativ 5 milioane de lei din cadrul parteneriatului, circa un sfert este contribuţie a guvernului flamand, alte sume venind din partea guvernului Flandrei de est, donaţiilor voluntarilor, precum şi a unei organizaţii de caritate.

Cred că am reuşit să creăm un grup de sprijin şi un viitor de succes. Trebuie să vedem calea prin care putem continua investiţiile partenerilor privaţi, şi contribuţiile autorităţilor public, respectând legile şi regulile locale, pentru putea garanta un viitor sigur pentru persoanele cu dizabilităţi şi familiile lor”, a afirmat Carl Malbrain care a dat asigurări că relațiile de colaborare vor continua.


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. Ma numesc Gh. Tampau persoana cu handicap congenital motoriu 67 ani ,din Campulung Moldovenesc ,apreciez interventia facuta de ambasadorul Belgiei cu privire la persoanele cu handicap ,in jud. Suceava si cred ca cu ajutorul dumnealor vom fi si noi tratati mai bine . Am o boala acuta din nastere ( coxa vara ) din cauza careia am contractat si hernie de disc bilaterala iar dupa o perioada am descoperit ca am si coxartroza tot bilaterala ,predominant dreapta care necesita protezarea soldului drept cat mai urgent . Prin programul nou ce a fost stabilit intre partile Roman-o -Belgiene nu s-ar putea grabi aceasta interventie . Sant amanat de un an de zile cu scuza ca nu sant bani pentru proteze sisa mai astept o luna doua . Va rog din suflet a-mi rezolva in masura posibilitatilor aceasta doleanta. …… Va multumesc anticipat . Astazi 13 septembrie 2016 Gheorghe Tampau

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*