Comunitatea Evreiască din România a solicitat Primăriei Rădăuți să folosească Templul evreiesc la manifestările orașului, dar numai la activități specifice unui asemenea lăcaș de cult. Primarul municipiului, Nistor Tătar, a declarat că a avut recent o întâlnire cu conducerea Comunității Evreiești din România, iar discuțiile au vizat punerea în valoare a Templului Evreisc.
„Deja, la manifestările Târgul Olarilor „Ochiul de Păun”, la acest lăcaș de cult evreiesc a avut loc un program de muzică clasică. În funcție de evenimentele pe care le vom avea și dacă mai spun include programe care se pliază ca find susținute în Templul evreisc, sigur că acestea se vor desfășura aici”, a spus edilul din Rădăuți.
După întâlnirea cu primarul Nistor Tătar, conducerea Comunității Evreiești a avut o întâlnire și cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
În prezent, Comunitatea Evreiască din Rădăuți numără doar 40 de persoane. Templul Evreesc a fost construit în anul 1883 unele surse indicând eronat anul 1879 ca an al construcției. La 130 de ani de la inaugurarea Marelui Templu din Rădăuţi, Romfilatelia a introdus în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Timbrele emisiunii ilustrează clădirea Templului din Rădăuţi, alături de însemne grafice specific evreieşti (Steaua lui David şi Menora). În 1880, cu ocazia vizitei Împăratului Franz Joseph I, în oraşul Rădăuţi, o delegaţie evreiască i-a solicitat acestuia sprijinul pentru achiziţionarea unei parcele de pământ destinată construcţiei unei mari sinagogi. Trebuie menţionat faptul că în acel an, în Rădăuţi, erau consemnaţi aproximativ 3.500 de membri ai comunităţii evreieşti, adică 31% din totalul populaţiei. La 18 august 1883, de ziua de naştere a Împăratului Franz Joseph I, a fost inaugurat Templul Mare din centrul oraşului, prima slujbă fiind celebrată de către cel care a fost, între anii 1883 şi 1909, noul şef-rabin al oraşului, Yitzhak Kunstadt.
Templul evreiesc,inclus pe lista monumentelor istorice din județ în 2004
El a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004. Primii evrei au sosit în târgul Rădăuți la sfârșitul secolului al XVIII-lea venind din Galiția, dar și din localități ca Siret, Stotojineț, Cernăuți, Mihăileni sau Gura Humorului.Negustorul Iossel Reichnenberg, sosit în 1796, este primul evreu cunoscut aici. Registrul de taxe din 1807 consemnează existența a trei familii evreiești la Rădăuți.
Autoritățile austriece nu au încurajat instalarea familiilor evreiești la Rădăuți. În anul 1816, contele Hardegg, trimisul Curții Imperiale, a sosit la Herghelia din Rădăuți și a dat ordin ca evreii să fie alungați din localitate. Ordinul nu a fost pus însă în aplicare, iar numărul evreilor de aici a continuat să crească. În anul 1821, s-a deschis în localitate o cârciumă pentru evrei. În 1830 s-a deschis prima sinagogă, ulterior achiziționându-se și spațiu pentru un cimitir. Rădăuțiul a fost ridicat la rang de oraș în anul 1852, iar prin Constituția Imperiului Austro-Ungar din 1867 li s-a acordat evreilor cetățenia statului dualist austro-ungar.
Peste 11.000 de evrei în anul 1880
Pentru a se înțelege importanța comunității evreiești din Rădăuți, trebuie spus că din cei 11.162 locuitori ai orașului în 1880, evreii reprezentau 30.9% din populație (3.452 locuitori). În anul 1888 comunitatea evreiască număra 523 de familii, care dispuneau de un templu, opt case de rugăciune (sinagogi) și șase școli oficiale. În anul 1910 locuiau în oraș 5.940 de evrei, 5.256 de germani și 4.456 de români.După primul război mondial, germanii au emigrat în Germania și Austria , același destin urmându-l și o parte dintre evrei. Evreii rămași au contribuit la dezvoltarea orașului, unii dintre ei fiind membri în Consiliul orășenesc. Comunitatea s-a dezvoltat. În perioada interbelică funcționau aici un liceu particular evreiesc (în perioada 1919-1926) și o școală evreiască, susținută de Comunitatea Evreiască, ce cuprindea o grădiniță și cursuri pentru adulți.
Pentru evreii nevoiași au fost înființate în 1925 un azil de bătrâni (pentru 40 de persoane) și o cantină (ce oferea mese gratuite la 100 persoane). În anul 1930, populația orașului Rădăuți era de 16.788 locuitori, dintre care 5.910 români (35,20%), 5.611 evrei (33,42%), 4.615 germani (27,48%), 238 ruteni, 184 polonezi, 109 ruși, 36 unguri, 17 cehi și slovaci, 10 țigani, 6 armeni, 5 bulgari, 3 turci, 1 grec, 42 de alte naționalități și 1 de etnie nedeclarată.Din punct de vedere al religiei, populația era alcătuită din 5.923 ortodocși (35,28%), 5.647 mozaici (33,53%), 4.400 romano-catolici (26,20%), 472 evanghelici (luterani) (2,81%), 303 greco-catolici (1,80%), 15 reformați (calvini), 15 lipoveni, 3 armeano-gregorieni, 3 mahomedani, 3 adventiști, 2 armeno-catolici, 1 baptist și 1 fără religie (liber-cugetător). Venirea la putere în anul 1937 a Guvernului Goga-Cuza a dus la elaborarea de legi cu caracter antisemit care au determinat o serie de persecuții la adresa evreilor: ei erau bătuți pe stradă, siliți să țină prăvăliile deschise de Sabat etc. În iunie 1940, noile legi adoptate de Guvernul Ion Gigurtu au prevăzut confiscarea proprietăților, expulzarea din școli și din funcțiile publice a persoanelor de etnie evreiască și interzicerea medicilor evrei să trateze pacienți de alte etnii. În oraș a avut loc la 24 ianuarie 1941 un progrom în care au fost omorâți 12 evrei.
Războiul și emigrarea postbelică a evreilor
La sfârșitul anului 1940, Rădăuțiul număra 9.330 de români, 2.989 de evrei și 148 de germane. Ca urmare însă a persecuțiilor din satele din apropiere, evreii de acolo s-au mutat la oraș. În august 1941, toți cei 2.000 de evrei din Siret au fost aduși la Rădăuți. În data de 11 octombrie 1941, cei 4.763 evrei rădăuțeni (35.2% din populația orașului), plus cei refugiați din teritoriile cedate URSS-ului, au fost deportați în lagărele din Transnistria.
În oraș au rămas numai 62 evrei (după evidențele din 1942). În cele două zile următoare, circa 10.000 evrei au fost urcați în trenurile de vite și transportați în lagărele din Berșad, Obodocva ,Tibulova și Balta. Mulți dintre ei au murit pe drum, alții decedând în lagăre. Începând din 1945, supraviețuitorii Holocaustului au început să se întoarcă în oraș, doar 1.500 de evrei rădăuțeni revenind. Totuși, aici s-au stabilit și evreii deportați din Bucovina de Nord și Basarabia, până la sfârșitul anului 1946, când rușii au închis granițele. Evreii au găsit sinagogile transformate în depozite și grajduri, iar sulurile de Tora au fost reciclate, pentru a face diverse lucruri, cum ar fi tobe și sandale.
Numărul evreilor din Rădăuți a crescut din nou după război, ajungând la circa 6.000 în anul 1947. Prin oraș au tranzitat mulți evrei care nu au rămas și s-au îndreptat spre alte localități în speranța că de acolo vor emigra mai ușor spre Palestina În perioada toamna anului 1950 – aprilie 1951 circa 2.000 evrei din Rădăuți au emigrat legal în noul stat Israel în oraș rămânând circa 3.000 evrei. Abia în octombrie 1958 guvernul României a permis din nou evreilor să emigreze. Astfel, în anul 1962, rămăseseră în Rădăuți doar aproximativ 800 de evrei. Activitatea religioasă a continuat să se desfășoare în Rădăuți. În 1962, funcționau în localitate trei sinagogi.
Inaugurarea templului, de ziua de naștere a împăratului Franz Joseph I
Prima sinagogă din Rădăuți a fost construită în anul 1830 de către Eliahu Gewölb, în centrul orașului. Ca urmare a creșterii numărului de evrei din oraș, sinagogile au devenit neîncăpătoare, iar în anul 1880, în timpul vizitei împăratului Franz Joseph I la Rădăuți, o delegație de evrei i-a solicitat sprijinul. Aveau nevoie de un teren pentru a construi o mare sinagogă. Împăratul și-a dat acordul punând la dispoziția comunității evreiești o parcelă de teren în centrul orașului, lângă parc. Construcția templului a trenat mai mulți ani ca urmare a neînțelegerilor dintre evreii ortodocși și cei moderniști cu privire la proiectul acestuia.
Dacă ortodocșii doreau ca templul să fie construit în stilul tradițional al sinagogilor, moderniștii voiau un templu asemănător cu cel din Cernăuți, cu o cupolă rotundă deasupra. În final s-a ajuns la un compromis, iar templul a fost construit în stilul Templului din Cernăuți dar cu două turnuri gemene în loc de cupolă. Femeilor le-a fost rezervată aripa de vest. Inaugurarea templului a avut loc la 18 august 1883, de ziua de naștere a împăratului Franz Joseph I prima slujbă fiind celebrată de către noul șef-rabin al orașului, Yitzhak Kunstadt. Templul Mare din Rădăuți a fost construit în stil maur , fiind o clădire masivă cu două turnuri înalte acoperite cu cupole care conferă clădirii aspectul unei catedrale ortodoxe. Intrarea principală se face pe sub una dintre cele trei arcade care se sprijină pe patru coloane masive. Ferestrele templului sunt circulare, terminate în arcade.
Interiorul templului prezintă decorațiuni realizate într-un amestec de stiluri: Renaștere, barroc, maur. Orașul Rădăuți a avut rabini-șefi care conduceau activitatea religioasă a comunității. Această funcție a fost îndeplinită de către Hirsch Shapiro (1861-1881), Yitzhak Rabin Kunstadt (1883-1909), dr. Yaacov Hoffman (1912-1923), dr. Yaacov Nacht (1925-1928), dr. Shimshon Stein (1930-1932, 1933-1940), Yitzhak Rabinowitz (1932-1933) și Yisroel Hornick (1945-1947). Acesta din urmă a fost ultimul șef-rabin din Rădăuți. La 17 mai 2005, în interiorul Templului au pătruns, printr-un geam spart, persoane necunoscute care au spart lacătul de la Aron Kodes ,au scos cele trei suluri sfinte, le-au dezbrăcat de învelitori și le-au așezat pe masă. Nu a fost furat nimic. În lista sinagogilor din România publicată în lucrarea “Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years of partnership FEDROM – JO INT”, editată de Federația Comunităților Evreiești din România în anul 2008, se preciza că Templul Mare din Rădăuți era în funcțiune. În ziua de 25 iulie 2012, în prezenţa oficialităţilor locale, a conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a fost redeschis Templul Mare, după reabilitare. În aceeaşi zi, s-a deschis, în spaţiul Templului Mare, Muzeul Istoriei Evreilor rădăuţeni, obiectiv care face parte din politica de prezentare şi promovare a istoriei, tradiţiilor, culturii şi contribuţiei evreilor din România la dezvoltarea ţării.
