Pompierii militari de la Punctul de Lucru Dolhasca au intervenit, marți, cu o autospecială pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui G.N., din satul Budeni, oraşul Dolhasca.
La sosirea militarilor, ardeau acoperişul adăpostului de animale şi un depozit de furaje, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la gospodăria învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 16:15 şi au ars acoperişul adăpostului de animale pe 60 de metri pătraţi şi circa 2,5 tone de furaje. S-au degradat pereţii portanţi ai construcţiei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător, spun pompierii.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuinţa proprietarului şi casa învecinată.