Regia Aeropoportul Salcea-Suceava face obiectul unui audit din partea Autorității Aeronautice Civile Române. Controlul pe linie de securitate este efectuat de un număr de 4 auditori. În toamna anului trecut, Aeroportul „Ștefan cel Mare” a obținut certificatul de autorizare din partea Autorității Aeronautice Civile din România după un audit pe care Autoritatea Aeronautică Civilă Română l-a efectuat la Suceava. Directorul Aeroportului, Ioan Măriuța, declara atunci că în baza acestui certificat, „Aeroportul Suceava este deschis operaţiunilor de transport aerian public, aviaţiei generale, cum ar fi avioane private de mici dimensiuni, şi lucrului aerian”. Auditul la Suceava se va încheia vineri.
Deși este anunțat ca fiind un control riguros, sub ochii auditorilor s-au înregistrat și nereguli foarte mari.
Luni seară, la cursa aeriană Wizz Air Suceava- Londra, un pasager care avea bilet pentru data de 12 septembrie a ajuns în avion după ce a trecut prin filtrul angajaților SC Regional Air Support SRL București care au făcut chekin in și preîmbarcarea pasagerilor. El a fost depistat și coborât din avion de stewardesa care a constatat că biletul de avion și chekin in-ul nu corespund cu data zilei pentru cursa aeriană către aerogară.
Potrivit unor surse din aeroport, nu este pentru prima dată când se înregistrează un asemenea incident. Un altă situație extrem de gravă a fost când la cursa de Suceava- Londra trebuiau să fie 180 de pasageri iar în avion au ajuns 182. De acest caz nu este străin nici directorul Aeroportul Salcea-Suceava, Ioan Măriuța, în prezent aflat în concediu de odihnă în Italia. Și cu 2 pasageri în plus, unul postat pe scaunul stewardesei și unul pe scaunul mecanicului, avionul a plecat spre Londra.
Rămâne de văzut dacă după auditul Autorității Aeronautice Civile Române vor fi făcute publice neregulile și vor aplica sancțiuni firmei Regional Air Suport și Aeroportului Salcea Suceava, în cazul în care vor fi probleme.