Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Milişăuţi, au intervenit cu trei autospeciale, sâmbătă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui L.R., din comuna Burla.
La sosirea echipajelor, ardea un depozit de furaje în aer liber, existând pricolul de propagare la casa de locuit şi la anexe, care se aflau la aproximativ 5 metri distanţă de focar.
Incendiul a fost lichidat la ora 13:55 şi au ars circa 12 tone de baloţi de fân.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jocul copiilor cu focul.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit şi anexele gospodăreşti.