În timp ce conducea autoturismul pe str. Viitorului, din municipiul Suceava, la intersecţia cu str. Slătioara, un bărbat de 39 de ani, din comuna Şcheia, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat de 30 de ani, din municipiul Suceava, intrând în coliziune cu acesta.
Evenimentul a avut loc joi.
Pe timpul cercetărilor, la faţa locului s-a prezentat un alt localnic de 39 de ani, care a declarat faptul că, autoturismul său staționat pe str. Gavril Tudoraş din localitate, a fost acroșat de autoturismul condus de bărbatul din comuna Șcheia, care a plecat de la faţa locului.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto vinovat de producerea evenimentelor a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.