Un accident de circulație a avut loc miercuri, la Pătrăuți. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat o tânără de 29 de ani, din localitate și pe fratele acesteia de 16 ani, care au declarat faptul că, în jurul orei 12.40, în timp ce femeia se afla la volanul autoturismului, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 20 de ani, din comuna Pătrăuți, pasageră în autoturism, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Tânăra de 29 de ani și fratele ei au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.