Un șofer beat, dar și pasagerul care se afla cu el în mașină, au devenit recalcitranți și a fost nevoie de intervenția polițiștilor cu spray lacrimogen pentru a fi potoliți.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, miercuri, în jurul orei 02.10, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DN 2H, pe raza comunei Vicovu de Jos, autoturismul ce prezenta avarii, condus de un localnic de 43 de ani și în care se afla ca pasager, un bărbat de 44 de ani din localitate.
Întrucât mirosea puternic a alcool, conducătorului auto i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. Oamenii legii au vrut să-l ducă la spital pentru recoltarea probelor biologice, dar a refuzat și acest lucru.
Ulterior, conducătorul auto și pasagerul din autoturism au devenit agresivi verbal și comportamental, motiv pentru care, polițiștii au folosit mijloacele din dotare, pulverizând cu spray iritant lacrimogen spre cei doi și încătușându-l pe bărbatul de 44 de ani.
„Întrucât acesta a împiedicat fără drept, organul de urmărire penală, să efectueze în condițiile legii, un act de constatare, acte procedurale și de urmărire penală, față de bărbatul de 44 de ani se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”obstrucționarea justiției”. Conducătorului auto de 43 de ani i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”refuz sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice”, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.