În zilele de 14 și 15 august la Cacica are loc hramul bisericii Basilica Minor, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, când credincioşii din întreaga lume vin în pelerinaj. Puțini știu că Basilica Minor are un istoric mai puțin cunoscut, dar în același timp impresionant încă de la începuturile construcției ei. Pelerinajul la Sanctuarul Marian din Cacica organizat în perioada 14-15 august (Sărbătoarea Sf. Marii) este considerat a fi cel mai mare pelerinaj catolic din Moldova, la el participând mai mulți episcopi din România și din străinătate, zeci de preoți și zeci de mii de pelerini din Moldova, dar și din alte zone ale țării sau din străinătate. Până în anul 1949, a circulat o garnitură de tren pe ruta Viena – Cacica.
Cum s-a înființat localitatea Cacica
În jurul anului 1780, în locul unde se află astăzi localitatea Cacica au fost descoperite zăcăminte de sare. În anul 1798 s-a dat în exploatare aici o salină, aducându-se muncitori și tehnicieni din diferite provincii ale Imperiului Habsburgic, mai ales din Galiția (în principal din Bochnia, Wieliczka și Kalusz de lângă Stanislawow, cei mai mulți fiind de etnie poloneză și de religie romano-catolică.Neexistând aici o așezare înainte de deschiderea salinei, muncitorii romano-catolici care lucrau în salină erau asistați spiritual mai întâi de preoții din Parohia Gura Humorului, primul păstor fiind, începând cu anul 1795, preotul polonez Clemens. În anul 1799, responsabil cu asistența spirituală a muncitorilor a devenit preotul polonez Jakub Bogdanowicz. Acesta a apelat la administrația salinei care, în anul 1806, a dat dispoziție să se sape în masivul de sare, la o adâncime de 21 metri, o mare și frumoasă capelă cu hramul Sf Varvara unde se rugau muncitorii înainte și după terminarea lucrului. 
În anul 1810 a fost sfințită o bisericuță de lemn la Cacica, la care se adusese deja din 1809 o reproducere a Icoanei miraculoase a Maicii Domnului “Madona Neagră” de la Częstochowa-Silezia. Această icoană a fost venerată încă de la început ca Icoană făcătoare de minuni. După datele furnizate de “Directoriul Arhidiecezei de Lvov”, Parohia Cacica avea în 1867 în îngrijire spirituală un număr de 1.356 de catolici de rit roman. Până la sosirea aici a fraților misionariști în 1902, nu există alte date cu privire la situația parohiei.
Construirea actualei biserici
Biserica fiind neîncăpătoare și deteriorată, preotul Maurycy Kolankiewicz a inițiat în 1892 reconstrucția ei. Lucrările au fost tărăgănate multă vreme, atât din cauza lipsei banilor, cât și a birocrației autorităților austriece. Arhiepiscopul ad-personam Joseph Weber, episcop auxiliar de Lemberg (Lwów) și vicar episcopal pentru Bucovina (1895-1906), care era călugăr lazarist, a încredințat în noiembrie 1902 preoților călugări din Ordinul Fraților Misionari Lazariști pastorația Parohiei Cacica. La acel moment, credincioșii romano-catolici din Bucovina se aflau sub jurisdicția Arhiediecezei de Lemberg, având în total 28 de parohii grupate în 3 decanate.
Preoții misionari sosiți aici au găsit biserica într-o stare ruinată, preotul paroh Kasper Słomiński descriind-o astfel: “o bisericuță foarte săracă și mică; apreciată de autorități drept baufällig, poate fi închisă oricând”. Ei au hotărât să construiască o nouă biserică, mai mare, dar guvernul Ducatului Bucovinei care trebuia să suporte 1/3 din cheltuieli a tărăgănat acordarea autorizației de construcție. În aprilie 1903 s-au confecționat 21.000 de cărămizi pentru noua biserică.
Prin eforturile pr. Słomiński și cu sprijinul arhiepiscopului Joseph Weber, lucrările de construcție au demarat la 16 iulie 1903, când s-a sfințit piatra de temelie. Preoții misionari au colindat comunitățile catolice din Bucovina, pr. Eugeniusz Kolodziej vizitând comunitățile germane, iar pr. Jan Rossmann pe cele maghiare, strângând bani. La 15 august 1903, la sărbătorile prilejuite de hramul parohiei, s-a organizat o tombolă, adunându-se cu acest prilej aproape 2.000 de coroane. Biserica nouă a fost sfințită la 16 octombrie 1904 de către Józef Bilczewski, arhiepiscopul de Lemberg, și de auxiliarul său, arhiepiscopul Joseph Weber.
„Grota Lourdes”
Un interes deosebit prezintă și „Grota Lourdes” de lângă biserică, aceasta fiind o reprezentare a celei din Franța. Ca urmare a faptului că zidurile bisericii erau amenințate de apăsarea versantului care alunecase în partea din spate a lăcașului de cult, a fost necesară efectuarea de lucrări de consolidare a zidurilor. La începutul anului 1908, în mijlocul zidurilor de consolidare construite în spatele bisericii a fost construită o grotă din bucăți de stâncă în cinstea Maicii Domnului de la Lourdes.
După aproape 30 de ani, preotul paroh Henryk Wochowski a decis să construiască o grotă nouă, de data aceasta mai în adâncime. Deoarece în urma precipitațiilor, zidul de gresie se sfărâma și se dovedise nerezistent la intemperii, grota a fost adâncită considerabil și înconjurată, în ambele părți, de galerii care aveau rolul de a servi pelerinilor veniți la hram ca loc de spovadă atunci când ploua și ca loc pentru distribuirea Sfintei Împărtășanii, în cazul în care vremea era nefavorabilă.
În anul 1936, a fost finalizată construcția noii grote Lourdes, care a fost construită în stil neogotic, având următoarele dimensiuni: adâncimea, în formă de semilună, este de 12 m, iar lățimea și înălțimea de 5 m. De asemenea, și galeriile au fost construite în formă de semilună, ele având 60 m lungime, 3 m lățime și 4 m înălțime. Pentru susținerea întregului ansamblu au fost ridicate 20 de coloane din beton, care aveau și rolul de a înfrumuseța grota. Enumerarea cantității de materiale folosite poate oferi o mărturie a dimensiunilor grotei și a galeriilor: 3 vagoane întregi de ciment, 2 vagoane de var, 100 metri pătrați de pietre în afară de materialele de la vechea grotă și cel puțin 1.500 kg bare de fier.
În grotă s-a amenajat, încă începând din anul 1908, un altar din piatră masivă pentru a servi la oficierea Sfintei Liturghii în timpul pelerinajelor credincioșilor de diferite naționalități. După doi ani, au fost amplasate aici statuetele Preasfintei Fecioare Maria și a Sf. Bernadeta Soubirous (cea căreia i s-a arătat în anul 1858 Sfânta Fecioară Maria în localitatea franceză Lourdes), executate din ghips, probabil de un credincios ortodox, locuitor al unui sat din apropiere. Legenda spune că statueta a fost adusă odată în biserică, dar a doua zi dimineața a fost găsită înapoi în grotă. În seara zilei de 14 august 2010 a fost binecuvântat un altar nou în Grota Lourdes.
În grotă, pe lângă altar și locurile amenajate pentru spovadă, există în partea dreaptă și o fântână cu apă considerată tămăduitoare, pe care pelerinii o folosesc cu multă credință pentru binecuvântarea lor și a gospodăriilor lor. În partea stângă s-a amenajat un loc special pentru aprinderea de lumânări, obicei inspirat din religiozitatea ortodoxă.
Basilica Minor adăposteşte importante lucrări de artă. De o rară frumuseţe sunt cele cinci vitralii din prezbiteriu care reprezintă cele cinci mistere de slavă ale Rozariului Maicii Domnului. Altarele şi statuile, executate de renumita firmă tiroleză “Stuflesser”, sunt din lemn de tei sculptat, pictat şi aurit. Amvonul, impunător, culminează cu figura lui “Isus, Bunul Păstor”. O parte a mobilierului şi uşile principale, adăugate în timp, sunt din stejar sculptat. În prezbiteriu, pe un perete lateral, se află un panou cu circa 90 de obiecte din argint, “ex voto”-uri, în relief, de diferite mărimi, depuse aici ca recunoştinţă de către cei care au primit la Cacica harurile cerute. În biserică se află şi o frumoasă orgă clasică, din anul 1937, deteriorată în timpul războiului, reparată şi repusă în funcţiune la 7 octombrie 1998.
Candelabrul mare datează din 1907. Staţiunile “Căii Sfintei Cruci” sunt executate din ghips. Biserica nu este pictată, din cauza situaţiei materiale precare a comunităţii, dar acest lucru scoate în evidenţă mai bine frumuseţea obiectelor existente. Merită amintită şi “Grota Lourdes” de lângă biserică, o reprezentare a celei din Franţa, construită în 1936 din piatră brută. Grota are 12 m lungime, 5 m lăţime, 5 m înălţime, şi este încadrată de o galerie de 60 m lungime în formă de semicerc, susţinută de 20 de coloane din beton, ca spaţiu acoperit pentru pelerini.
Lângă grotă, în galeria dreaptă, se află un izvor, o fântână cu apă sfinţită, pe care pelerinii o folosesc cu multă credinţă pentru binecuvântarea lor şi a gospodăriilor lor. În anul 1996, biserica parohială din Cacica a fost declarată “Sanctuar diecezan”. La 15 august 1997, prin decretul episcopal al PS Petru Gherghel, cu acordul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, Sanctuarul din Cacica a fost declarat şi recunoscut ca “Sanctuar naţional”.
În Anul Jubiliar 2000, biserica Sanctuaruluia primit titlul de “Basilica Minor”, titlu acordat de Papa Ioan Paul al II-lea prin Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, la 14 martie 2000, şi proclamat oficial la Liturghia solemnă din 15 august în acelaşi an, de către Cardinalul Luigi Poggi, trimisul special al Sfântului Părinte, înconjurat de numeroşi Episcopi şi preoţi din ţară şi din străinătate, în faţa unui număr impresionant de pelerini.
