Un grav accident de circulație a avut loc, miercuri la amiază, în localitatea botoșăneană Trușești, după ce un tânăr de 25 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, a furat un taxi din fața Gării Botoșani și gonea cu el spre Ștefănești.
Furtul a fost anunțat de taximetrist prin 112 și mai multe echipaje de poliție au încercat să oprească mașina, însă hoțul nu a oprit la semnalele oamenilor legii.
După ce a reușit să treacă de două filtre, polițiștii au făcut un baraj de mașini în localitatea Trușești, iar la câțiva zeci de metri de acesta, șoferul fugar, Andrei C., a pierdut controlul volanului, s-a izbit într-o căruță ce staționa pe marginea drumului și apoi a ricoșat într-o altă mașină parcată înmatriculată în Suceava.
În urma impactului, șoferul a fost rănit grav și transportat la spital, iar calul de la căruță a murit. Tânărul care a furat maşina are probleme psihice fiind internat în trecut la Psihiatrie.