Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Doi bărbați reținuți după un accident mortal

retinutiDoi bărbați au fost reținuți, duminică, pentru 24 de ore de polițiștii suceveni după un accident mortal petrecut pe 4 august, pe un drum comunal din comuna Stroiești. Atunci, un bărbat de 77 de ani, localnic, a fost găsit fără viață pe drum, fiind victima unui accident de circulație.

Întrucât din cercetări, în intervalul orar în care a avut loc evenimentul prin zonă a trecut o autoutilitară, mijlocul auto a fost ridicat în vederea efectuării unor expertize de specialitate”, se precizează într-un comunicat al polițiștilor suceveni.

like-facebookAstfel, duminică, au fost reținuți șoferul autoutilitarei, un bărbat de  37 de ani, din localitate, pentru comiterea infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului”, dar și pasagerul din autoutilitară, un bărbat de 39 de ani din comuna Stroiești, sub aspectul comiterii infracțiunii de „favorizarea făptuitorului”.

„Cei doi suspecți au fost încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la 08.08.2016, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propuneri legale de măsuri preventive”, se precizează în comunicat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*