Marți, o patrulă din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni a depistat doi tineri ce sustrăgeau bunuri din clădirea unei foste întreprinderi și care, la vederea echipajului de poliţie, au abandonat bunurile şi au fugit, unul dintre suspecți, fiind reținut de polițiști și identificat ca fiind un minor de 16 ani, din municipiul Suceava, care a recunoscut fapta comisă.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, cei doi tineri au sustras ramele din aluminiu ale ferestrelor şi uşilor clădirii fostei întreprinderi, cu intenţia de a le valorifica la un centru de colectare a deşeurilor metalice, prejudiciul fiind de circa 200 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării celuilalt făptuitor.