Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Proiect referitor la atribuirea unor terenuri către crescători de animale din Rădăuți, aprobat în CL

cl radautiConsiliul Local Rădăuți a aprobat, joi, în cadrul ședinței ordinare, proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea hotărârii privind aprobarea amenajamentului pastoral pentru pajiștile permanente proprietatea privată a municipiului. Cu 9 voturi pentru și 7 împotrivă proiectul amintit mai sus a trecut de CL.  Inițiatorul proiectul a fost primarul Nistor Tătar.

like-facebookCondițiile climaterice din anul 2015, respectiv seceta prelungită a condus pe pășuni la o producție scăzută de masă verde la hectar. De asemenea, crescătorii de animale din Rădăuți nu au primit sau au primit cu întârziere subvenții pe teren sau animale motivat de faptul că la nivelul municipiului Rădăuți nu a funcționat CL ceea ce a permis adoptarea unei hotărâri de CL cu respectarea modificărilor legislative în vigoare de la acea dată referitor la pajiști și atribuirea acestor terenuri către crescători de animale din Rădăuți”, se arată în expunerea de motive a edilului.

Consilierul local ALDE Constantin Boliacu a cerut lămuriri cu privire la data intrării în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018, însă din partea Primăriei i s-a spus că așa prevede legislația dat fiind faptul că actele normative au suferit modificări între timp.

La rândul său, consilierul local liberal, Cătălin Miron, a cerut să fie explicat ce înseamnă amplasament pastoral sau să fie dată „o definiție amplasamentului pastoral pentru că din raport nu rezultă”.

Același funcționar al Primăriei a amintit că este explicat în proiectul de hotărâre de CL referitor la amenajamentele pastorale, unde sunt specificate condițiie care trebuie respectate de către cei care au amenajamente pastorale; lucrări, poziție geografică, perioada când se iese la pășunat, modul de organizare etc.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*