Un accident de circulație a avut loc, în noaptea de luni spre marți, pe DJ 208E, de pe raza comunei Dolheşti.
Polițiștii deplasați la faţa locului, au identificat pe partea dreaptă a DJ 208E un autoturism avariat, însă fără conducătorul auto și un stâlp de iluminat public rupt de la sol.
Ulterior, la faţa locului s-a prezentat un tânăr de 19 ani, din comuna Preutești, care a declarat faptul că, el a condus autoturismul, iar în urma neadaptării vitezei într-o curbă, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă şi a lovit stâlpul de iluminat public.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.