Un tânăr de 18 ani din Câmpulung Moldovenesc a fost surprins, miercuri, în timp ce fura dintr-un magazin din Câmpulung Moldovenesc.
Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, la ora 04.25, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată telefonic de către o femeie, de 44 ani, din municipiul Rădăuți, despre faptul că în incinta unui magazin din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a fost surprins un tânăr, de 18 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce acesta sustrăgea trei televizoare în valoare de 2.700 lei.
„În cauza s-a întocmit dosar penal față de tânărul de 18 ani pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat, dispunându-se măsura reținerii preventive pentru 24 ore, urmând a fi condus și încarcerat la CRAP Suceava”, se arată în comunicatul Poliției.