Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Țigări de contrabandă descoperite în mașina unui sucevean de un câine polițist

tigari ascunse in masinaLuni dimineață, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în tara, Z. Valeri, în vârstă de 33 de ani, cu cetățenie româno-ucraineană, domiciliat pe raza județului Suceava, care conducea un autoturism marca Ford.

Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali, folosind și câinele de serviciu Nah, specializat în descoperirea produselor de tutun, au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în aripile față și spate ale autoturismului, cantitatea de 1.020 pachete de ţigări, marca Rothmans, de provenienţă ucraineană.
like-facebook
Ţigările în valoare de 1300 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 lei. Autoturismul marca Ford în valoare de peste 31.000 lei a fost ridicat în vederea confiscării, deoarece avea confecționat un spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*