Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Victima unui accident de circulație le-a spus polițiștilor că a fost înjunghiată. Șoferul vinovat, reținut

victima2Un bărbat, victimă a unui accident de circulație, le-a spus polițiștilor că a fost înjunghiat. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, duminică, în jurul orei 00.27, polițiștii Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat din comuna Ulma, că a găsit o persoană de sex masculin „căzută pe iarbă, bătută și posibil înjunghiată”, pe raza satului Lupcina.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți acesta rămânând internat sub observație în cadrul unității medicale.
like-facebook
Din declarația verbală a persoanei vătămate a reieşit faptul că în seara zilei de 09.07.2016 a consumat băuturi alcoolice într-un local din centrul satului Lupcina, iar în jurul orei 00.20, în timp ce se deplasa spre domiciliu pe drumul comunal, a fost lovit și înjunghiat de mai multe persoane pe care nu a reușit să le identifice.

Ulterior, în continuarea cercetărilor în ceea ce-l priveşte pe tânărul găsit bătut şi înjughiat pe raza satului Lupcina, poliţiştii au stabilit faptul că acesta a fost de fapt victima unui accident de circulaţie. De asemenea, în urma măsurilor informative întreprinse de către poliţişti, aceştia au mai stabilit şi faptul că în accident au mai fost implicaţi doi tineri, toţi deplasându-se cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din satul Lupcina, comuna Ulma.

Cu ocazia cercetărilor efectuate a fost identificat locul unde a avut loc accidentul rutier, respectiv de DC 48C şi a fost identificat autoturismul implicat în accident, care se afla în curtea locuinţei conducătorului auto.

S-a stabilit că după producerea accidentului conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi a modificat locul accidentului.
Faţă de conducătorul auto sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Față de acesta s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la 11.07.2016 Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea luării unei măsuri preventive restrictive de libertate, cel în cauză fiind introdus în C.R.A.P. din cadrul I.P.J Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*