În perioada iunie-noiembrie 2016, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava desfăşoară acţiuni de control la angajatori şi lucrători care îşi desfăşoară activitatea în producţia, transportul, distribuirea şi comercializarea energiei electrice.
„Tendinţa de creştere a frecvenţei şi gravităţii accidentelor de muncă înregistrate în sectorul energetic este factorul determinant în luarea deciziei de a declanşa acţiunea de monitorizare şi verificare a modului în care unităţile de profil respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi a modului în care sunt implementate de către angajator”, declară inspectorul şef Romeo Butnariu.
Inspectorii de muncă suceveni vor viza lucrări de mentenanță în unităţile de producţie, cele de la instalaţiile electrice aflate în exploatare, liniile electrice aeriene, la deranjamente şi avarii, în staţii electrice, posturi de transformare şi puncte de alimentare, cât şi în ceea ce priveşte servirea operativă.
Conform şefului ITM, Romeo Butnariu, datorită complexităţii şi riscurilor specifice, în activităţile din sectorul energetic afecţiunile suferite de lucrători tind să fie mult mai grave decât în alte sectoare ale economiei naţionale, iar de cele mai multe ori accidentele se soldează pierderea vieţii lucrătorilor. Pe de altă parte, o serie de factorii de ordin social produc îngrijorare şi afectează sectorul energetic, printre aceştia numărându-se preocuparea asupra păstrării locului de muncă; scăderea numărului de lucrători specializaţi, concomitent cu suplimentarea sarcinilor pentru cei rămaşi; creşterea exigenţei tehnologice; îmbătrânirea forţei de muncă, precum şi schimbări produse în dinamica accidentelor de muncă.
„Schimbări de ordin economic şi organizatoric care au loc în sectorul producţiei şi distribuţiei de energie electrică au dus în ultimii ani la implicaţii sociale profunde asupra forţei de muncă angajată în acest sector”, arată Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.