Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Pagube de peste 60 milioane lei după inundațiile de luna aceasta

dupa inundatii humor voronet suceava suceavanews (10)Furia naturii din perioada 18-20 iunie au provocat pagube materiale de peste 60 de milioane de lei. Potrivit unui bilanț al Instituției Prefectului Suceava, vremea rea a afectat  146 de localităţi din 72 de unităţi administrativ-teritoriale.

Au fost inundate 72 de case, 82 de anexe gospodărești 141 de curţi, şase beciuri şi trei obiective economie.

like-facebookPrefectul județului Suceava,Constantin Harasim a declarat, luni, că  infarstuructura a fost deseemeni, afectată și pe unele locuri distrusă.  Astfel, au fost distruse total sau parţial   300 metri de drumuri naţionale, 16,7 km de DJ , 286,5 km-DC, 151 de km de străzi, 3,7 km de drumuri forestiere, 50 de poduri, 131-podeţe, 32-punţi pietonale şi 47 de km -apărări de maluri.

Ploile au afectat  peste 500 de hectare de fîneţe şi tot atâtea hectare de culturi agricole, aproximativ 200 de  fântâni şi opt autoturisme. Nici pădurea nu a scăpat neafectată, vântul doborând  91.000 de metri cubi de material lemnos.

Autoritățile județului au înaintat Guvernului o informare referitoare la bilanțul pagubelor pentru care solicită despăgubiri. Este de așteptat, potrivit prefectului, ca în  şedinţa de Guvern din 29 iunie, județului Suceava să-i fie  alocate fonduri  pentru refacerea infrastructurii, cât şi pentru acordarea de despăgubiri persoanelor ale căror gospodării au fost afectate.

Curios este că în zona Voroneț, unde sunt case de vacanță ridicate în albia majoră a pârâului, nimeni dintre autorități nu a luat nicio poziție.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*