Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Bărbat rănit după ce a căzut dintr-o remorcă trasă de un tractor

spitalUn bărbat de 49 de ani din comuna Durnești a ajuns, miercuri seară, la spital după ce a căzut dintr-o remorcă trasă de un tractor.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timpul serii, în timp ce se afla împreună cu alte persoane într-o remorcă confecționată artizanal și neînmatriculată și tractată pe str. Gării din comuna Dornești, de un tractor neînmatriculat condus de un localnic de 45 de ani, victima, aflată sub influența băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind leziuni.
like-facebook
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După producerea accidentului, conducătorul tractorului a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de polițiști la domiciliu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” și „conducerea unui autovehicul de către o persoană care are o alcoolemie de peste 0,80 g/l în sânge”, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*